Mamă,de mână să mă ţii,
Să îmi ştergi lacrimi cu-al tău glas,
Să-mi spui de ce n-ai mai rămas.
Ar fi de-ajuns un răsărit şi un apus
S-alungi furtuni cu un surâs,
Să goneşti ploi şi disperare,
Să glăsuieşti,mamă,iertare.
De-i mult o zi-măcar un ceas
Să ne dea cerul,mamă,
Să avem timp de bun rămas,
De nesfârşită-îmbrăţişare
Să nu te contopeşti în zare.
Mamă,şi-o clipă ar fi bine
Să îţi întorci privirea...
Iar hăul ce-ai să-l vezi sunt eu
Adânc,înnegurat,nebun,orfan...
fără zâmbetul tău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu