Intrebari in alb si negru

Întrebări în alb și negru

          Nu am mai scris nimic de sute de ani,poate de mii.

Înainte ,demult,la începuturile meseriei mele,aveam timp să-mi tihnesc sufletul,să trec pe răboj ce am dus,să scriu pe tăbliţă ce mai am de dus.Acum nu mai e timp.Sunteți mulţi.Răbojul e prea mic,iar pe tăbliţă nu încăpeți.Veniți unul după altul,chiar doi deodată,chiar trei,chiar zeci ori sute.

Nu am timp de răgaz,nu am timp de memorii.

Nu am timp de culoare.

          În clipa asta , vreau doar să stau la un pahar de vorbă, cum vă place vouă să motivaţi când vreţi să daţi alcool pe gât şi să scoateţi gogomănii pe gură.O,nu,nu vă gândiţi că mă pricep la vorbe,dar prindeţi voi ideea din mers.

Multi,poate chiar toți sunteți nemulțumiți de jobul vostru.Azi,eu am chef să mă plâng de al meu .Ce meserie am?Cea mai veche din lume.Nu ,nu sunt curvă,cum puteţi crede aşa ceva?!

          Despre începuturi?

          Ce să zic?Cum apărură începuturile,hop şi eu! Că doar nu există început fără sfârșit,e aşa ca yin si yang,nu se poate unul fără altul.Pricepeți cu ce mă ocup?

Imaginaţi-vă când intraţi într-un restaurant luxos,cum tipu’ ăla frezat cu o chestie lucioasă sau uleioasă,nu știu,vă conduce galant către masa voastră?Ei bine,asta fac eu:vă conduc...Cum unde?

Să revenim la tip: hainele alea bățoase, apretate îl zgârie,puțin îi pasă dacă vă place mâncarea,vrea doar să vă îndopați,să nu faceți multa gălăgie,să nu fiți pretențioși,să lăsați bacșiș gras și să plecați dracului acasă!Ups! urât limbaj ...

...și el vrea să plece tot acasă sau oriunde numai acolo nu,e doar un job temporar... se minte el.

Ei bine,așa am crezut și eu,în dobitocimea mea,că e un job temporar,că voi găsi ceva mai bun,mai curat,bla,bla.Dar sunt aici de la începuturi și voi sta până la sfârșituri.Cel puțin nu-mi fac griji că voi fi șomer.Sunt tare haios...

          Inițial,n-am fost haios...Să încep cu Adam si Eva?primii mei ...clienți,ca să zic așa.Eram atât de emoționat că-mi transpiraseră palmele pe coada lungă de lemn.Nu i-am luat pe amândoi deodată,ci pe rând.Nu-mi amintesc care a fost primul...Oricum nu mai contează.Îmi tot spuneam în minte că mă las de meseria asta,că nu e de mine,că nu-i văd rostul fiindcă-i destul loc pentru toți,planeta e mare,stelele multe,etc,etc,aiureli...Speram ca prostu’că Șefu’a văzut că-s isteț,mă mișc repede,că sunt discret  și îmi pregătește altceva.Speranța a murit de mult,ca să zic așa...

Apoi,unul câte unul,am început să mă obișnuiesc:mai închideam un ochi,mai aveam un nod în gât,da-l înghițeam(nodul).La unii ,chiar mi-a făcut plăcere,recunosc.

Ce să fac,așa a fost să fie,toți trebuie să facem ceva cu viața noastră.

          Despre sentimente?

          Milă,vreodată?nicicum!Ce e asta?un sentiment?A,da,de- asta nu-l cunosc.Nu ,nu-mi pasă pe cine iau,cât e de tânăr sau de hodorog...pur și simplu m-am obișnuit.Oricum nimeni nu-mi râvnește postul.

          Clienții nu îi aleg eu,primesc ordin,știți voi de unde...Uneori îi pândesc,îmi place să-i studiez....Atât de naivi...nu știu nimic.Merg pe stradă,le arăt semne,doar așa ca să mă amuz,să văd dacă se prind..Nimic,nici măcar ăștia în sutană neagră.Toți se cred invincibili,se cred cu început,dar fără  sfârșit.Unii cred că iubirea îi face puternici.Stau și îi privesc,deghizat sau invizibil.Le miros fiecare coardă a minții,fiecare bătaie năstrușnică a inimii,fiecare gând negândit și vorbă nerostită.Se îmbată cu apa rece a iubirii,a puterii sau ...sunt doar ignoranți.

Unii sunt conștienți că voi veni într-o zi,alții,bieții de ei,mă doresc cu ardoare.Alții mă reneagă.Deh,nu sunt foarte popular,poate doar la știrile de la ora cinci.

          Despre Rai?

          Raiul meu? Un alcool bun și-un trabuc prost. Probabil râdeti.Meseria e meserie,nu musai mă reprezintă.Ce,toate fetițele de grădinița ajung doctorițe doar pentru că le place să ajute oamenii?Fiți seriosi!Sau toți politicienii voștri...Nu ,sa nu intram in amănunte macabre.Amuzant mai sună asta din partea mea.Merita un emoticon tâmpit,zâmbind cu dinții până la urechi. Cam asta e raiul meu paharul cu alcool,tutunul,tihna,visarea.

           Da, Raiul e cuvântul vostru preferat,speranța babelor și a celor care-mi bat la ușă,de fapt,eu le bat la ușă...

           Nu vă imaginați că Heavenul este așa,ca în pliantele înmânate pe stradă de doamnele cu rochii urâte,lungi până în pământ,cu prefăcut chip de evlavioase până la capătul lumii și înapoi.Da,exact,vorbesc de acele poze viu colorate cu floricele,păsărele,dragoste...dragoste...dragoste...Spus de atatea ori iși pierde sensul.Ia, încercați și voi!

          Prea multe pagini colorate ca un abecedar se pierd în faldurile pelerinei mele.

(Da,am o pelerina,dar nu e neagră.)

          În general,nu-mi place să zâmbesc,poate doar în sinea mea,poate doar în prezența vreunui ultim suflu bătrân care merge să își întâlnească sufletul pereche.Sau cel puțin așa crede.Sau poate chiar așa e.N-am voie să dezvalui din casa.Glumesc! Am voie orice.

Bine,bine m-ați prins,am vrut sa fac pe durul,dar cred în dragoste,în dragostea dintre voi oamenii.Cuvântul își pierde sensul,dar sentimentul nu,bla,bla .Sunt un pic amețit sau amețitor,vă faceți voi propria părere când ne întâlnim.Umblu de la un capat la celalat al planetei ăsteia obosite și hidoase,căreia doamnele în rochii urâte îi promit culoare și cântec de păsărele,încercând să-i fac să creadă că există Raiul lor .

           Da,există pentru tine,draguțo,e alaturi de iubitul tău bogat ,care îți soarbe din privirile alea goale ale lui, silueta ta perfectă- 90 60 90- ,cu gândul la cât de bun e el și câte alte bunăciuni ca tine ar putea avea.Fraiero, El e Raiul tau,iar o duzină de toante ca tine sunt Raiul lui.Pricepeți ideea din exemplul ăsta idiot al meu?Nu putem oferi fiecăruia Raiul pe care si-l dorește.V-ați prins de ce,nu?

          De ce vă povestesc vouă,viitorilor mei clienți,toate astea?Că așa vreau!

          Ce mi-a ramas in cap?

          Multe...povești frumoase,culmea!Dramele nu le rețin,de ce le-aș reține?în fiecare zi apar altele noi,în fiecare oră,în fiecare clipă.Dar nu intenționez să vă prezint partea mea neagră.Nu,nicidecum.Jobul meu poate fi uneori amuzant,alteori liniștitor,poate chiar înălțător.Ce rimă tampită,recunosc.Nu am depașit nivelul de inteligență al zgârieturii de pe răboj sau al bețișoarelor și bastonașelor de pe tăbliță.Dar îmi place să vă povestesc,așa la un pahar,ca unor prieteni.Până la urmă,dragilor,toți veți deveni prietenii mei.Mai devreme,mai târziu sau muuuult mai tarziu.Drace,iar aș fi avut nevoie de un emoticon tampito-ironic.Și mai am nevoie de puțin alcool.

          Ce mi-a rămas în suflet?

          Hai sa fim seriosi,ce-i cu întrebarea asta tâmpită?Ce suflet,oameni buni?

          Sfatul meu,ca trecător prin toate etapele lumii ăsteia tâmpite,de la dinozauri la Noe,e să vă faceți Raiul singurei,acum în timpul vieții,că nu se știe după...Cum după ce?După ce vă ia de mânuță tâmpitu’ ăsta cu monologul lui alb negru și vă duce la plimbare.Cum unde?N-am voie sa dau din casă...